Text Size

DATINI ŞI OBICEIURI DE IARNĂ LA EDIŢIA A XXIII-A

Împlinind 32 de ani, Festivalul „Datini şi obiceiuri de iarnă” a întrunit la această ediţie, desfăşurată în data de 15 decembrie 2013, un număr apreciabil de participanţi din 27 de comune ale judeţului, prin formaţiile care au evoluat pe scena din Piaţa Civică din Vaslui, în faţa Casei de Cultură „C. Tănase”. Parada alaiurilor, însumând 865 de participanţi, a început la orele 10, din parcul Copou urmând traseul tradiţional: str. M. Kogălniceanu – Cinema “Independenţa” – str. Ştefan cel Mare, şi s-a încheiat în Piaţa Civică, unde timp de peste şapte ore s-a desfăşurat festivalul.

            Ca de fiecare dată, în vederea păstrării nealterate a tradiţiilor, cu eventuale sugestii pentru îmbunătăţiri a fost analizată evoluţia formaţiilor participante. În acest sens, un criteriu definitoriu a fost prezenţa specificului local şi perpetuarea neschimbată a obiceiului. Un alt criteriu, la fel de important, a constat în analiza felului de participare a unui grup la festival, determinat de existenţa anumitor elemente esenţiale, precum prezenţa scenică, care implică felul de organizare a grupului, unde prima impresie este dată de costumaţia actanţilor. Astfel, apropierea cât mai strânsă de tradiţie o sugerează măştile şi costumele în care folosirea materialelor tradiţionale (lână, pânză, stofă, piele) trebuie să fie predominantă. Mai cu seamă prezenţa opincilor este indicată, în ideea evidenţierii vechimii obiceiului. În lipsa acestora, încălţămintea trebuie să fie cât mai asemănătoare la toţi participanţii, de formă clasică, de culoare neagră (cizme din piele sau ghete simple). De asemenea, vechii iţari fiind greu de găsit, este de preferat utilizarea unor pantaloni asemănători, din culoarea albă, sau pantaloni simpli, de culoare neagră, în nici un caz trening sau blugi. Prezenţa scenică impune anumite condiţii care nu sunt necesare atunci când alaiul joacă în curtea gospodarului. Personajele trebuie să stea mereu cu faţa la public, folosind cât mai eficient spaţiul scenei.

            Având în vedere aceste criterii, distingem în cadrul vălăretelor („alaiuri de alaiuri”, potrivit expresiei folcloristului Vasile Adăscăliţei) alaiul din Băleşti şi Fâstâci, com. Cozmeşti, pentru măştile şi costumele autentice, precum şi pentru repertoriul fanfarei. De asemenea, vălăretul de la Todireşti a reuşit să îmbine armonios diversele categorii de obiceiuri, cu prezentarea scenică spectaculoasă a caprei pe prăjină (Capra Mare) şi coloritul costumelor. Opincile, iţarii (sau substitut al acestora) şi restul elementelor vestimentare tradiţionale s-au regăsit la participanţii celor două formaţii, alături de care amintim pe cei din la Lipovăţ, Tătărăni şi Vetrişoaia. Vălăretele rămân semnificative pentru judeţul Vaslui, întrunind toate genurile de măşti, moştenite din vechime.

Trebuie menţionată şi prezenţa specificului local al caprei pe prăjină (Capra Mare) de la Bleşca – Ivăneşti, împodobită cu franjuri de hârtie albă, şi cel al caprei de la Buda – Oşeşti, colorată, însă deosebită de cea de la Todireşti. Desigur, originea acestui obicei o regăsim la Rafaila, însă această formaţia din această comună, în lipsa unui director de cămin cultural sau a unei persoane care să suplinească această activitate, nu a mai fost prezentă la festival în ultimii trei ani.

Specific vălăretului de la Lipovăţ remarcăm un element prezent altădată şi în alte sate din această zonă, anume brâurile pline de tălănci şi clopoţei de diferite mărimi, la care se adaugă măştile viu colorate cu coroane din flori. În vălăretul de la Voineşti remarcăm păstrarea unor elemente unice, neregăsite în alte locuri, precum măciucile cu cap de om, urşii din stuf şi păpuşile.

            Toate acestea sunt în măsură să ne arate imposibilitatea unei ierarhizări valorice, specificul local fiind definitoriu, însă o mai bună organizare a unor grupuri, cu jocuri mai bine realizate, cu un repertoriu mai închegat şi renunţarea la anumite materiale moderne în realizarea elementelor de costum ar fi de dorit pentru participările viitoare, din această perspectivă putând fi emise criterii valorice.

            În altă categorie, cea a colindelor laice, cu texte de mare autenticitate care conservă reminiscenţe din ritualul agrar, având tonalităţi muzicale originale, la care s-au adăugat ecouri din melosul bizantin, intră grupurile de la Berezeni, Iveşti şi Pogoneşti. De curând, colindul românesc de ceată bărbătească a fost inclus în patrimoniul UNESCO, de veche moştenire romană, fapt care ne obligă să recomandăm celor trei grupuri, ca începând cu ediţia viitoare să aibă în vedere şi evoluţia unei categorii distincte, fără prezenţa feminină, pentru păstrarea nealterată a tradiţiei. Ne bucură faptul că şi în repertoriul altor formaţii de colindători, unde predomină colindele religioase, precum la Soleşti, se regăsesc elemente din colinde laice străvechi. De asemenea, pentru unele formaţii, din alte comune, recomandăm evitarea participării la festival a corurilor de colinde culte, frumoase ca prestaţie artistică, dar nepotrivite în ansamblul unui festival de obiceiuri tradiţionale.

            În ceea ce priveşte teatrul popular, putem constata dispariţia progresivă, cu fiecare an, a acestui gen folcloric, altădată des întâlnit în judeţul Vaslui. S-au remarcat, în mod plăcut, Jienii de la Tătărăni. Prezenţă scenică deosebită, voci bune, costume îngrijite, opinci şi iţari albi, dar şi măştile cu coarne de bovideu, neamaiîntâlnite în alt loc. Aflaţi în aceeaşi categorie de vârstă cu grupul de la Tătărăni, regăsim Haiducii de la Puşcaşi, remarcaţi pentru câteva voci bune. Remarcăm, de a asemenea, şi participarea formaţiilor similare de teatru popular de la Vultureşti şi Gugeşti-Boţeşti.

Pentru măiestria interpretativă, în cânt şi uret, se cuvin amintiţi: Ioan Dabija din Griviţa (Doina Ciobanului), Daniel – Dumitru Amăriuţei din Rebricea (Urătură), Dan Ailincă din Moara Domnească (Urătură), Ioan Luca din Soleşti (Urătură) şi Ioan Porcaru din Todireşti (Urătură); merită menţionat şi acompaniamentul la fluier, la Capră, al lui Emilian Garoafă din Portari – Zăpodeni. Constatăm la această ediţie reînvierea unui obicei rar, Mocănaşii, al participanţilor din Puieşti.

            Potrivit acestor consideraţii, prestaţia grupurilor a fost stabilită pe mai multe categorii, egale ca valoare a repertoriului tradiţional, dar diferite ca prezenţă scenică, astfel: A. Vălărete; B. Colinde; C. Urătură; D. Teatru popular; E. Voci autentice.

  1. Vălărete (Jocuri de măşti – Capra, Ursul, Moşnegii etc.)
    1. Băleşti şi Fâstâci, com. Cozmeşti şi Todireşti
    2. Bleşca – Ivăneşti, Buda – Oşeşti, Lipovăţ
    3. Voineşti, Doagele – Dragomireşti, Gârceni, Iana, Puşcaşi
  2. B.Colinde

Colinde laice: Berezeni, Iveşti, Pogoneşti

Colinde religioase: Griviţa, Moara Domnească, Soleşti, Vetrişoaia, Bogdăneşti, Văleni.

  1. C.Urătură, Pluguşor

Adulţi: Rebricea, Moara Domnească, Soleşti, Todireşti

Copii: Griviţa, Puieşti

  1. D.Teatru popular
    1. Tătărăni (Jienii)
    2. Gugeşti – Boţeşti (Jienii), Negreşti (Haiducii), Oşeşti (Haiducii), Puşcaşi (Haiducii), Vultureşti (Haiducii)
  2. Voci autentice: Ioan Dabija, Griviţa (Doina Ciobanului), Dan Ailincă, Moara Domnească (Urătură), Daniel – Dumitru Amăriuţei, Rebricea (Urătură), Ioan Luca, Soleşti (Urătură)
  3. Alte formaţii participante: Murgeni (Capră, Urs), Zăpodeni (Capră).

Au fost premiate următoarele formaţii:

Vălărete: Fâstâci-Cozmeşti, Todireşti, Bleşca-Ivăneşti, Buda-Oşeşti, Lipovăţ

Colinde: Berezeni, Iveşti, Pogoneşti

Teatru popular: Tătărăni

Urătură şi voci autentice: Ioan Dabija (Griviţa), Dan Ailincă (Moara Domnescă), Daniel – Dumitru Amăriuţei, (Rebricea), Ioan Luca (Soleşti).