Text Size

Muguri de tezaur. Ediția a IV-a, 19 iunie 2016, Zăpodeni

Desfășurat bienal, itinerant, în localități ale județului Vaslui, festivalul județean de muzcă populară pentru copii Muguri de tezaur” a ajuns la a IV-a ediție și s-a desfășurat la Zăpodeni, de Rusalii. A reunit 160 de participanți din județul Vaslui, copii cu vârstele între 6 și 16 ani, astfel: șapte ansambluri, orchestre și grupuri folclorice, precum și 21 de soliști vocali și instrumentiști. Începând cu orele 12, în deschiderea festivalului a evoluat grupul folcloric “Hora Zăpodenilor”, iar în încheiere, la orele 17, ansamblul de dansuri populare “Codrenii” din Târzii, comuna Oltenești, urmat de un recital al interpretului de muzică populară Igor Rusu, din Republica Moldova.

Juriul a fost format din specialiști ai muzicii populare, respectiv dirijorii: lect. univ. dr. Ciprian Chițu, Ansamblul Folcloric “Teodor Burada” al Universității de Arte “George Enescu” din Iași; Cristian Năstasă, Orchestra Rapsodia Vasluiului”; Valerică Pietraru, Ansamblul “Trandafir de la Moldova” din Huși. Conform regulamentului, în procesul de jurizare s-a ținut cont de calitatea interpretării, prezența scenică și, mai ales, autenticitatea repertoriului, cu piese folclorice specifice zonei de proveninență a participanților. Prelucrările folclorice, cu influențe și sonorități amestecate din zone diferite ale țării, precum și cele străine spiritului românesc, precum unele “hituri” ale muzicii populare de la vest și, mai ales, de la est de Prut, nu sunt recomandate, având în vedere promovarea folclorului autentic specific zonei de sud a Moldovei, din care face parte și județul Vaslui.

În urma prestației participanților, membrii juriului au decis următorul clasament:

Soliști vocali, 6-10 ani

Premiul I: Teodorescu Bianca-Ștefania, Solești

Premiul al II-lea: Hurdubaia Sidonia, Negrești

Premiul al III-lea: Maxim Miruna-Măriuca, Vaslui

Soliști vocali, 11-16 ani

Premiul I: Albu Florentina, Ivești

Premiul al II-lea: Teodorescu Mihai-Gabriel, Solești

Premiul al III-lea: Gandore Andrei, Vaslui; Stoica Mariana, Vaslui.

Soliști instrumentiști, 6-10 ani

Premiul I: Toderică Alexandru (acordeon), Vaslui

Premiul al II-lea: Drăgoi David (fluier), Vaslui

Premiul al III-lea: Filote Măriuca (vioară), Vaslui

Soliști instrumentiști, 11-16 ani

Premiul I: Prisecaru Cosmin (vioară), Huși

Premiul al II-lea: Albu Florentina (vioară), Ivești

Premiul al III-lea: Spînache Ștefania-Alexandra (vioară, fluier, caval), Vaslui; Stativă Ștefan (țambal, fluier), Vaslui; Rîșescu Ștefan (fluier), Vaslui.

Grupuri folclorice

Premiul I: Moștenitorii”, Fruntișeni

Premiul al II-lea: Floarea Dorului, Vaslui

Orchestre

Premiul I: “Alunelul”, Gara Banca

Tarafuri

Premiul I: “Fluieraș”, Vaslui

Au mai participat: grupul folcloric “Floarea din cosiță” din Berezeni, ansamblul folcloric din Boțești, precum și soliști vocali și instrumentiști din Banca, Boțești, Perieni și Pungești.