Text Size

Ouă încondeiate. Icoane - ediția a XIV-a

De Florii, în perioada 8-9 aprilie 2017, în Centrul Civic din Vaslui s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediție a târgului meșterilor populari dedicat sărbătorilor pascale, respectiv ouălor încondeiate și icoanelor (pe sticlă și pe lemn, inclusiv cele de vatră). Au participat meșteri din județele Suceava (Paltinu și Ulma) și Iași (Bodești-Scânteia și Moșna), precum și din județul Vaslui (Bârlad, Laza, Pogonești, Văleni, Vaslui). Alături de cei cu icoane și ouă închistrite s-au aflat și câțiva meșteri cu obiecte din lemn, costume populare, țesături și împletituri din răchită.

În cursul zilei de sâmbătă, la Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” s-au desfășurat două ateliere de încondeiere a ouălor, cu colaborarea Asociației Tinerilor Ortodocși și a Școlii Gimnaziale “Vasile Alecsandri”, ambele din Vaslui, participând 20 de copii. La întreținerea atmosferei vii a târgului a contribuit Muzeul Casa Răzeșului din Pogonești, prin amenajarea unui spațiu de interior tradițional și a unui atelier de artă culinară, alături de care s-au aflat fluierașii din comunele Todirești, Gârceni, Miclești și Zăpodeni.