Text Size

,,HORA DIN STRĂBUNI” 2017: CONCURS DE FOTOGRAFIE ETAPA A II-A

Impactul vizual al Festivalului Internațional de Folclor “Hora din străbuni” s-a datorat, desigur, celor 20 de fotografi care au participat la workshop-ul dedicat acestui eveniment, concretizat într-un concurs de fotografie: ,,Hora în imagini”. Prima etapă, 11-20 august, a fost câștigată de Daniel Brodoceanu, cu 9.301 de distribuiri și 12.600 de vizualizări, urmat de Mihaela Zărnescu, care a depășit fotografia câștigătoare doar prin cele 36.385 de vizualizări, având numai 7.092 de distribuiri.

Pentru etapa a doua a concursului, desfășurată în perioada 12 august – 15 octombrie, au trimis fotografiile 19 concurenți. Juriul, format din cadre didactice de la Facultatea de Arte Vizuale și Design, din cadrul Universității de Arte ,,George Enescu” din Iași, Matei Bejenaru, Lavinia German și Cătălin Soreanu a analizat lucrările, iar pe 20 octombrie au fost anunțați câștigătorii, conform secțiunilor regulamentului, astfel:

Fotografie color

Locul I – 1200 lei: Miruna Mironescu

Locul II – 800 lei: Daniel Brodoceanu

Locul III – 400 lei: Georgian Mihăilă

Cel mai bun portret – 500 lei: Liviu Buculeasa

Cea mai expresivă fotografie – 500 lei: Georgian Mihăilă

Cea mai bună fotografie tehnică – 500 lei: Radu Napcori

Mențiune – 100 lei: Daniel Iureanu

Mențiune – 100 lei: Liviu Buculeasa

Mențiune – 100 lei: Ioan Toderașcu

Fotografie alb-negru

Locul I – 500 lei: Roxana Crețu

Locul II – 300 lei: Bogdan Raba

Locul III – 200 lei: Radu Napcori

Ediția a V-a a festivalului ,,Hora din străbuni” de la Vaslui, desfășurată în perioada 2-6 august 2017, a întrunit peste 1000 de artiști profesioniști și amatori, dansatori și interpreți ai muzicii tradiționale, dintre care peste 270 din afara țării, membri ai grupurilor folclorice din nouă țări: Araks – Armenia, Estefania Caicedo – Columbia, Imeri – Georgia, Volodja – Muntenegru, Peru Multicolor – Peru, Zora – Serbia, El Candil – Spania, Istanbul Yeditepe – Turcia și Au Co – Vietnam. Totodată, au sosit 150 de participanți din țară: Școala de dans românesc Larisa și Marin Barbu – București, Lugojana – Lugoj, Maramureșul – Baia Mare și Mureșul –Tîrgu Mureș, precum și aproximativ 500 de membri ai celor 19 grupuri folclorice din județul Vaslui, care au performat în paradă și pe scenă: Hora Vasluiului – Vaslui, Trandafir de la Moldova – Huși, Rapsodia Vasluiului ­– Vaslui, Obârșii negreștene – Negrești, Pădurețul – Oșești, Codrenii – Târzii, Mlădițele Prutului – Lunca Banului, Plaiurile Prutului – Drânceni, Soleștenii – Solești, Todireșteanca – Todirești, Joc – Clubul Pensionarilor Vaslui, Răzeșii – Dodești, Răzeșii – Pogonești, Alunelul – Banca, Rândurile – Muntenii de Sus, Floricica (cu cimpoierii) – Perieni, Zăstrea Muntenilor – Muntenii de Jos și Sălcioara Prutului – Stănilești; de asemenea, au participat grupurile Moștenitorii – Fruntișeni, Ramuri de stejar – Bogdănești și fanfara ,,Lăutarii” de la Valea Mare, cu interpreta de muzică populară Silvia Ene, doar în paradă și în deschiderea festivalului.

În după-amiaza fiecărei zile, s-au desfășurat atelierele de dans popular, în Parcul Copou și în Centrul Civic din Vaslui, adresate tuturor celor interesați, iar seara, începând cu orele 19.30, au putut fi urmărite spectacolele folclorice pe scenele din Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești și Pădureni, în prezența unui public numeros.

Pentru buna vizibilitate a festivalului, alături de cele 12 fotografii câștigătoare au fost selectate și alte imagini ale concurenților, majoritatea înscrise în concurs.