Mugurel - 15
MUGUREL - 15
Păstrarea valorilor tradiţionale, în speţă a folclorului autentic românesc, se perpetuează prin îndrumarea tinerelor talente către acest domeniu. S-au împlinit 15 ani de când profesorii Maria şi Mihail Cornea caută în rândul tinerilor vasluieni atât din municipiul Vaslui, cât şi din satele din jur, talente capabile să ne reprezinte cu cinste în faţa publicului local, din ţară şi de peste hotare. Sub egida celor două instituţii de cultură, Centrul Judeţean al Creaţiei Populare Vaslui (astăzi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale) şi a Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vaslui (astăzi Direcţia Judeţeană pentru Cultură), profesorii Maria şi Mihail Cornea au iniţiat şi coordonat, începând din anul 2000, două grupuri de copii interdependente: unul folcloric, Mugurel, şi altul instrumental, Cvarta (cu repertoriu de muzică clasică şi folcloric, cele patru fete fiind însă şi membre ale celuilalt grup).
După numai un an de existenţă a primelor clase speciale de muzică din municipiul Vaslui, de la Şcoala Nr. 3 (astăzi Constantin Parfene), la propunerea Inspectoratului Şcolar, Şcoala Nr. 6 Mihai Eminescu a acceptat preluarea celor două clase I şi respectiv a V-a, începând cu anul şcolar 2000 – 2001, la care s-au mai înfiinţat încă două clase noi. Structura lor iniţială era formată din profilele muzică (vioară şi pian) şi arte plastice. Începutul participărilor în cadrul manifestărilor publice i se datorează Mariei Cornea, cu un grup format iniţial de trei vioriste şi apoi patru, formaţie botezată generic Cvarta. Mai târziu, la propunerea conducerii şcolii, profesorul Mihail Cornea a înfiinţat şi un grup folcloric în anul şcolar 2004 – 2005, creat prin combinarea cu fetele de la Cvarta; denumirea Mugurel a fost împrumutată din Republica Moldova, unde familia Cornea a lucrat foarte mulţi ani.
Cu un palmares mai puţin comun altor formaţii similare, cele două grupuri au câştigat numeroase premii, au participat la diverse spectacole şi la emisiuni de radio şi televiziune. Ambasadori ai cântecului românesc pe plan internaţional, aceşti copii şi-au câştigat locul într-o filă de istorie a muncipiului Vaslui.
În ziua de 5 septembrie 2015, la restaurantul „Copou” din parcul cu acelaşi nume, din Vaslui, a avut loc festivitatea omagială care a marcat 15 ani de activitate muzicală a grupurilor de copii coordonaţi de profesorii Maria şi Mihail Cornea, „Cvarta” şi „Mugurel”, perioadă care a înregistrat trecerea a cinci generaţii cu 55 de copii. Derularea amintirilor şi a momentelor reprezentative din activitatea desfăşurată de grup de-a lungul anilor a fost urmată, pe scena din parc, de un spectacol folcloric care a implicat şi participarea unora dintre membrii generaţiilor precedente. Invitat special a fost Mihai Ciobanu, cunoscutul interpret de muzică populară de la Chişinău.
Grupul folcloric Mugurel ne reprezintă judeţul Vaslui pe scenele locale şi internaţionale până astăzi. Participările la festivaluri, concursuri naţionale şi internaţionale s-au concretizat în obţinerea a numeroase premii.
v 2004, Premiul I: Festivalul Peştişorul de aur, Ungheni, Republica Moldova;
v 2005, Premiul al II-lea: Festivalul mondial al copiilor şi tineretului Deschidere spre Europa, ediţia a II-a, Moscova, Rusia;
v 2005, Premiul I: Festivalul internaţional al tinerelor talente Steluţa, Odesa, Ucraina;
v 2006, Premiul al II-lea: Festivalul mondial al copiilor şi tineretului Deschidere spre Europa, ediţia a III-a, Moscova, Rusia;
v 2006, Festivalul internaţional al creaţiei artistice pentru copii şi tineret Soare, bucurie, frumuseţe, ediţia a VII-a, Nesebăr, Bulgaria:
ü Grupul instrumental Cvarta – Premiul I, secţiunea muzică clasică;
ü Grupul folcloric Mugurel – Premiul I, secţiunea folclor;
ü Ştefania Puşcaciu – Premiul I, secţiunea solist de muzică uşoară;
ü Isabela Niţică – Premiul al II-lea, secţiunea solist de muzică populară;
ü Cosmina Adam – Premiul al III-lea, secţiunea de muzică populară;
v 2007, Participanţi în Proiectul de schimburi culturale Prageto, Italia; grupul a prezentat mai multe programe artistice, lecţii-concerte de folclor românesc în diferite oraşe: Milano, Florenţa, Veneţia, Vicenza, Padova, Meledo, Voldagnio, Cremona, Verona;
v 2007, Grupul Mugurel a reprezentat România în cadrul lucrărilor Academiei Internaţionale de Folclor Nestia, în Bulgaria. Susţine concerte în Balcic, Primorsko şi Kiten;
v 2008, Festivalul internaţional al tinerelor talente Steluţa, Odesa, Ucraina;
ü Grupul folcloric Mugurel – Marele Premiu;
ü Raluca Radu – Premiul I, solist vocal, muzică populară;
ü Georgiana Neagu – Premiul al II-lea, solist vocal, muzică uşoară;
v 2008, Premiul I - Festivalul internaţional al artelor Muzele, Lozeneţ, Bulgaria;
v 2010, Trofeul Festivalului internaţional pentru copii şi tineret, Balcic, Bulgaria;
v 2011, Trofeul Festivalului internaţional de folclor Nestia, Kranevo, Bulgaria;
v 2012, Marele Premiu – Festivalul internaţional Nisipurile de aur, Nesebăr, Bulgaria;
v 2013, Marele Pemiu – Festivalul internaţional de folclor Perlele mării, Sunny Beach, Bulgaria;
v 2014, Marele Premiu – Festivalul internaţional de folclor Perlele mării, Albena, Bulgaria;
v 2015, Festivalul internaţional de folclor Trandafir bulgăresc, ediţia a VII-a, Primorsko, Bulgaria.
ü Premiul I – Grupul folcloric Mugurel (pentru originalitate);
ü Premiul I – Alexandra Spânache, fluier;
ü Premiul al II-lea – Oana Balgoci, voce;
ü Premiul al II-lea – Maria Caliniuc, vioară;
ü Premiul al III-lea – Ştefania Puşcaciu, voce;
ü Premiul al III-lea – Teodora Bîicu, vioară;
ü Menţiune I – Alexandru Toderică, acordeon.
GENERAŢIA I
- GHINEŢ CRENGUŢA
- MĂLĂEŢ LAURA
- CIOBANU IOLANDA
- BULBUC BIANCA
- ADAM COSMINA
- DIACONU VICTOR
- ŞERBAN ANDREEA
- DOLTU ANDREI
- TUDOSE EMANUEL
GENERAŢIA A II-A
- NIŢICĂ ISABELA
- PUŞCACIU ŞTEFANIA
- MODORANU NICU
- RADU RALUCA
- CIOBANU DENISA
- DRĂGOI ŞTEFAN
GENERAŢIA A III-A
- MOLDOVEANU BIANCA
- IGNAT MĂDĂLINA
- BUCUR DIANA
- MOISEI ALINA
- NEAGU GEORGIANA
- DRĂGOI PETRONEL
- BÎICU TEODORA
- PUIU MIRUNA
- BULBUC PAULA
- BLAGOCI DIANA
- LUCA LAURA
- PORCARIU DIANA
- MOLDOVEANU ŞTEFANIA
- MARDARE ŞTEFAN
GENERAŢIA A IV-A
- SPÎNACHE ALEXANDRA
- IACOB DAVID
- CALINIUC MARIA
- TODERICĂ ALEXANDRU
- STATIVĂ ŞTEFAN
- HÂNGANU DARIA
- FILOTE MĂRIUCA
- CIOBANU DARIA
- PARPALEA ANDREEA
- ADAM CATIA
GENERAŢIA A V-A
- CALINIUC GABRIELA
- HÂNGANU RALUCA
- IFTIME ROBERTA
- DRĂGOI DAVID
- AXINTE CATINCA
- ADRIAN RALUCA
- MAXIM ROBERT
- RĂŞESCU ŞTEFAN
- ROBU MARIA
- CENUŞĂ DIANA
- ANDREI FILBIU
- BĂLĂUŢĂ ALESSIA
- SABAIDAC ALEXIA
- ANTONICĂ BIANCA
- BUDIŞTEANU SOFIA
- BORDEIANU DANIEL
https://cjcpctvs.ro/index.php/valorificare/grupul-folcloric-mugurel/95-mugurel-15#sigProId037b3b94ac