OMAGIEREA SATULUI ROMÂNESC

   În perspectiva anului 2019, declarat Anul omagial al satului românesc de către Biserica Ortdoxă Română, instituția noastră a organizat în ziua de vineri, 20 aprilie, începând cu orele 11, în sala de ședințe a Consiliului Județean Vaslui, lansarea unor albume etnografice, menite să omagieze, prin sunet și culoare, satul românesc. În ultimii ani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Vaslui a început derularea a două proiecte de cercetare a universului rural: „Satul vasluian – tradiție și actualitate”, cu organizarea unor ateliere de fotografie, și editarea fonotecii arhivei de folclor „Vasile Adăscăliței”, care a aparținut fostei arhive a Seminarului de Folclor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fondată de profesorul și etnologul Vasile Adăscăliței (1929-2007), care cuprinde un bogat material folcloric privitor la zona Vasluiului. Lansarea albumelor etnografice a avut loc în prezența unora dintre fotografii și primarii comunelor unde s-au desfășurat atelierele celui dintâi proiect, precum și, pentru cel de-al doilea proiect, cu participarea solistei Raluca Radu, care a interpretat vechi melodii din arhiva de folclor, cuprinse pe cele trei albume, înregistrate cu patru decenii în urmă pe bandă de magnetofon în diferite sate ale Moldovei, precum: Măi soldate roșior, Bate vântul vârfurile, Vălenaș, Nevasta vândută. Însă rezultatele celor două proiecte au fost prezentate atât în mediul online, cât și în presa scrisă, de către jurnalista Otilia Bălinișteanu și folcloristul Dan Ravaru, așa cum veți putea citi în continuare.

Pe cărările timpului. O radiografie fotografică a satului vasluian / On the paths of time. A photographic of Vaslui’s villages,  2018.

Otilia Bălinișteanu:

«Sunt încântată să pot anunța apariția unui volum cu valoare de document etnografic. Este vorba despre albumul „Pe cărările timpului. O radiografie fotografică a satului vasluian”, publicat la Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2018, coordonat de etnograful Lucian Lefter, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. Volumul este bilingv, traducerea textelor în engleză fiind realizată de Ana-Maria Rață.

Albumul a prins contur la finalul unui proiect ambițios, pe care Centrul vasluian l-a propus unui grup de fotografi locali – acela de a salva, prin imagine, ipostaze din satul vasluian, aflat pe o firavă linie de demarcație între două lumi: trecutul cu ritmul și rânduielile sale și prezentul aducător de noutate și, totodată, de confuzie în felul în care țăranul percepe lumea nouă și schimbările pe care aceasta le impune. Prilej pentru a surprinde această trecere a fost borna istorică a centenarului Unirii de la 1918.

Derulat pe parcursul anului 2017-2018, proiectul a însumat opt ateliere și tot atâtea deplasări în teren, în Podișul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei și Dealurile Fălciului, zone ce desenează harta vechilor ținuturi Vaslui, Tutova și Fălciu, cele care, după împărțirea teritorial-administrativă din 1968, au alcătuit actualul județ Vaslui.

Am apreciat încă de la început acest proiect.

O dată pentru că instituțiile de profil, angajate în cercetarea ruralului pe diverse paliere (etnologie, statistică, sociologie), nu mai pot (din cauze financiare) sau nu mai știu (din comoditate) să încurajeze și să susțină munca adevărată, de teren, atât de utilă pentru o imagine realistă și coerentă asupra acestui spațiu identitar atât de abandonat. Iar Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui face acest lucru cu asupră de măsură și n-o să obosesc să repet asta de fiecare dată.

Apoi, pentru că proiectul în sine a fost o cale cu dublu sens de a sonda satul vasluian (în mic)/satul românesc (în mare) – prin ochii fotografilor, dar în scopurile riguros stabilite de etnografi. A rezultat astfel o arhivă de fotografii-document, ce suprind lumea satului la apus de timp, dar la răscruce de timpuri. O radiografie utilă și relevantă și pentru efemerul „azi”, și, mai ales, pentru eternul „mâine”.

Albumul proaspăt ieșit de la tipar e, dacă vreți, esență pură, document distilat. Gândit și din perspectiva Anului Centenar, suprinde o selecție de fotografii care vorbește, în primul capitol, despre Memoria Marelui Război, căci linia frontului, precum și efectivele armatei române au fost concentrate în satele vasluiene, în perioada de pregătire, iar urme au rămas peste tot: cruci, troițe, monumente funerare, fotografii îngălbenite, mărturii ale bătrânilor.

Cel de-al doilea capitol e o poveste iconică despre universul rural vasluian, așa cum l-au văzut „musafirii” fotografi: frust, nefardat, uneori brutal. Căci în acest album satul nu e pus „să șadă la poză”, ci „respiră” viu, în toate fațetele sale – cuviincios duminica, la biserică, bucuros să păstreze lada de zestre a bunicilor, iscusit în meșteșugurile cele vechi, murdar când vine de la câmp, înnoroiat la vreme de ploaie, sărăcăcios în căsuțele de paiantă, îngrijorat când e secetă, splendid în geografia cu care a fost hărăzit, cu bătătura plină de mocirlă, dar cu antena parabolică pe acoperiș, cu copii fără prea multe șanse, dar atât de fericiți în libertatea pe care le-o dă ulița nesfârșită.

Riturile, cu referire evidentă la sărbătorile de peste an și la sărbătorile legate de ciclul vieții (nuntă, naștere, moarte), ocupațiile și meșteșugurile (agricultură și creșterea animalelor, vinărit, apicultură, pescuit, lemnărit, fierărit, olărit, țesutul și cusutul), ulița satului, cu animația, cu tristețile și cu pulsul său, chipuri de oameni, arhitectura rurală – toate sunt prezente în imagini de o excepțională calitate tehnică, dar cu tot atâta valoare documentară.

Avem, așadar, de-a face cu o lucrare care aproape că stă în cadrele unei cercetări de tip antropologic. Iar o asemenea întreprindere n-ar fi fost posibilă fără o muncă susținută, de echipă - de la iscusita idee a managerului Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, Lucian Onciu, de a iniția acest proiect, până la grupul de fotografi vasluieni, coordonat de celebrul Sorin Onișor și orientați din punct de vedere științific, în zonele rurale, de etnograful Lucian Lefter.

Însă povestea relevată în filele albumului nu ar fi putut fi atât de armonios închipuită fără efortul greu de cuantificat al coordonatorului Lucian Lefter, pe care-l prețuiesc nu numai pentru „isprava” aceasta, ci pentru tot binele pe care-l face etnografiei din această parte de țară. Îi înțeleg strădania legată de album și grație experienței pe care eu însămi am trăit-o în perioada în care am pregătit volumul „Moldova bisericilor de lemn”. E infinit mai ușor să conduci un fir epic cu ajutorul textului, decât printr-o selecție din mii de imagini, pentru care-ți trebuie o memorie vizuală fantastică, o gândire aproape matematică și o stilistică anume în închegarea mesajului.

Sper că v-am dat suficiente motive să căutați acest album și să-l parcurgeți ca pe un paradoxal și inedit „hrisov” modern al lumii rurale. O lume care, așa cum stă scris în capitolul introductiv, „nu cu nostalgie, ci cu înțelegere trebuie privită”».

Fonoteca arhivei de folclor  „Vasile Adăscăliței”. Vol. 1 – Cântece de cătănie, „Măi soldate roșior”, 2017 (24 de piese); Vol. 2 – Cântece de dor și jale, „Bate vântul vârfurile”, 2018 (75 de piese); Vol. 3 – Jocuri și cântece bătrânești, „Asta-i hora din străbuni”, 2019 (254 de piese).

Dan Ravaru:

«Pentru zona Vasluiului, această arhivă are o mică poveste. În urmă cu 40 ani, când am venit la Centru, în 1979, aveam un număr de benzi de magnetofon cu culegeri de folclor realizate de mine și de Silvia Chiper-Ravaru. Atunci, am strâns tot materialul, l-am dus profesorului Adăscăliței, la Iași, iar acum, înregistrările realizate cu peste 40 ani în urmă au revenit la Vaslui odată cu arhiva profesorului Vasile Adăscăliței. Țin să mai menționez că, deși în județul Vaslui au existat deosebite preocupări pentru folclor la începutul secolului XX, când la Bârlad apărea revista „Ion Creangă”, a urmat o lungă perioadă de dezinteres.

Atunci când făceam culegeri, a trebuit mai mult timp ca oamenii să-și deschidă sufletele. La început, încă îi auzem șoptind „ăștia sunt de la Securitate”. Mai târziu, și-au deschis sufletele și actualmente avem la dispoziție o mare varietate de creații populare din toate domeniile. De obicei, avem de-a face cu folclorul muzical. De aceea, volumele editate de Lucian Valeriu Lefter sunt formate atât din text, cât și din înregistrarea muzicală pe CD. Este foarte bine așa, deoarece notația muzicală nu este accesibilă decât pentru puține persoane, iar în cazul folclorului poate fi îndoielnică. Profesorul Vasile Adăscăliței a dat într-o zi o melodie înregistrată la caval la trei specialiști în muzică din Iași. Fiecare a notat-o altfel... Deoarece până acum s-au publicat puține culegeri, s-a creat și falsa impresie că județul Vaslui nu ar avea folclor, ceea ce este total neadevărat, din contra, avem un bogat folclor muzical, cu particularități care îl disting de celelalte zone folclorice ale regiunii și chiar de cel din restul Moldovei.

Cel dintâi volum se cheamă „Măi soldate roșior” și cuprinde piese înregistrate despre Primul Război Mondial, unele dintre ele chiar de la participanți ai evenimentelor de atunci. În literatura de specialitate este amintit adesea cântecul „Măi soldate vânător”, care este caracteristic pentru alte zone, iar aici se folosește termenul de roșior deoarece la Bârlad au fost câteva regimente de cavalerie, cel mai cunoscut pentru faptele sale fiind „2 Roșiori”. Astfel, se explică frecvența cântecelor. Având această tematică, personal am cules peste șase variante, dar mai sunt și altele. Cântecul evocă moartea unui luptător undeva în munți, iar la moartea sa, la fel ca în Miorița, participă întreaga natură, fapt semnificativ pentru misiunea magică în care omul, animalul, plantele, mineralele alcătuiau un singur tot și se completau unele pe altele.

După acest volum dedicat, în mare parte, Primului Război Mondial, urmează cel intitulat „Bate vântul vârfurile”, alcătuit, în primul rând, din doine și alte cântece legate de singurătate, stări sufletești aflate la limită, de norocul pierdut, aici „noroc” având sensul etimologic de „soartă”. Peste tot domnește dorul, un sentiment specific românilor, cuvântul neavând echivalențe în alte limbi. Nici aici nu lipsesc cântecele de cătănie pe care eu le-aș numi de viață militară, termenul de cătănie fiind specific Ardealului. Vom întâlni aici versuri despre al Doilea Război Mondial. Este evocat Cotul Donului, locul unde și-au pierdut viața zeci de mii de români în încleștările din apropierea Stalingradului.

Cel de-al treilea volum este mai senin, titlul său fiind „Așa-i hora din străbuni”. Vom întâlni aici cântece, strigături și, mai ales, melodii ale jocurilor populare, dar nu vor lipsi nici creațile epice, balade tradiționale sau cântece legate de ultimul război, amintind cele trei puncte dureroase din războiul nostru din răsărit: Odessa, Stalingradul și, din nou, Cotul Donului. În totalitatea lor, cele trei volume oferă un repertoriu excepțional de bogat, tocmai aici cred că trebuie subliniată importanța apariției acestor volume, mai ales a CD-urilor, ca o posibilitate de îmbogățire a repertoriului formațiilor de folclor, care a suferit influențe nefaste în ultimul timp. Dacă instrumentiștii, fiind profesioniști de obicei, păstrează ceea ce este mai important din folclor, îl respectă, deși mai amestecă stilurile regionale și adaugă „floricele”, prestația soliștilor vocali este din ce în ce mai slabă. Nu se mai ține seama de legile fundamentale ale folclorului, care sunt oralitatea - nu se folosește un text scris, anonimatul - nu există autor de text, și sincretismul - adică interpretarea trebuie însoțită de costumații adecvate. În loc să păstreze textele tradiționale, soliștii, folosesc „opera” așa numiților textieri care amestecă versuri din folclor cu ale lor proprii, care nu au nicio valoare, și mai adaugă nume de localități după originea solistului respectiv. Este foarte trist că nu se ia nicio măsură. De exemplu, dacă falsifici bani, esti pedepsit. Dacă furi versuri de la alți poeți, ești acuzat de plagiat, dar dacă furi din folclor muzică sau versuri, ești plătit pentru asta. De aceea, volumele editate de Lucian-Valeriu Lefter sunt foarte utile, dacă își vor găsi calea către interpreți. Este adevărat, aceștia merg după legea „ce se cere”, adică ce vrea publicul. Însă trebuie să reamintim că publicul trebuie și el educat. Trebuie să începem ușor să facem ca în repertoriul soliștilor să introducem treptat câte o melodie tradițională până publicul se obișnuiește cu muzica mai veche, iar repertoriul ochestrelor să păstreze ce este mai valoros atât direct din culegeri, cât și prelucrări realizate de mari maeștri».

Foto: Liviu Buculeasa, Constantin Simionică, Ioan Toderașcu.