HORA DIN STRĂBUNI LA EDIȚIA A VI-A

A devenit o tradiție ca în prima săptămână a lunii august, la Vaslui să aibă loc  Festivalul Internațional de Folclor „Hora din străbuni”. Organizat bienal, festivalul a ajuns la a VI-a ediție, în perioada 2-6 august, 2019, participând 11 ansambluri folclorice de peste hotare, din Europa, Asia, America Centrală și de Sud, unul din țară și 19 ansambluri și grupuri folclorice din județul Vaslui, însumând aproximativ 1000 de artiști ai dansului și muzicii tradiționale.

Primirea oficială a participanților, urmată de cina festivă, a avut loc în seara zilei de 1 august, la restaurantul Classic din Vaslui. Debutul festivalului a avut loc în după amiaza zilei de 2 august, începând cu orele 16.30. Grupurile folclorice s-au adunat în Parcul Copou, de unde au pornit la orele 18.00, în paradă, pe traseul str. M. Kogălniceanu – str. N.Iorga – Cinema Independența – str. Ștefan cel Mare – Centrul Civic. Aici, pe esplanada statuii lui Ștefan cel Mare, în prezența reprezentaților autorităților județene și locale, respectiv Consiliul Județean Vaslui, Instituția Prefectului Județului Vaslui și Primăria Municipiului Vaslui, momentul deschiderii a fost moderat de Lucian Onciu, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, instituția care organizat acest festival internațional, împreuncă cu instituțiile amintite. În deschidere, fiecare ansamblu internațional a performat câte un moment de două minute, iar ansamblurile județene au prezentat un moment comun de 10 minute, coordonat de coregraful Virginel Solomon

Majoritatea spectacolelor din cadrul festivalului au avut loc la Vaslui, la Teatrul de Vară (cele mai multe), la Sala Sporturilor (în seara zilei de 3 august, când a plouat) și în Centrul Civic (în ultima zi, 6 august, gala ansamblurilor internaționale). Alte spectacole ale grupurilor folclorice internaționale au fost susținute la Bârlad (5 august, Kazahstan și Cipru de Nord), Huși (3 august, Argentina, Georgia și Mexic), Negrești (3 august, Cipru de Nord și Ucraina; 4 august, Georgia și Vietnam), Pădureni (4 august, Mexic, Kazahstan și Slovacia), Hoceni (4 august, Argentina și Cipru de Nord) și Vetrișoaia (6 august, Argentina și Georgia). Totodată, aproape zilnic, în Vaslui, au avut loc ateliere de dans popular, atât în parcul Copou, cât și în Piața Independenței.

Teatrul de Vară are 913 de locuri, pentru care în zilele de 2, 3, 4 și 5 august 2019 au fost vândute 300 de abonamente și 1904 bilete, adică peste 2.200 de spectatori în cele patru zile, numărul fiind depășit cu mult în ultima seară, spectacolul de gală din 6 august 2019 fiind susținut în aer liber, Centrul Civic al Vasluiului fiind aproape neîncăpător pentru numeroșii spectatori.

Cele 11 ansambluri folclorice internaționale au cuprins în jur de 340 de participanți, toate având o bogată experiență scenică în diferite țări de pe mapamond.

Conjunto Folkórico Regiomontano – Mexic, înființat în 2014, în Monterrey, de Albert Isidro Garcia Garcia, care a creat coregrafia ce prezintă istoria dansului și muzicii specifice locului.

Flying Georgians – Georgia, înființat în 1996 de Davit Kikvadze, în cadrul Universității de Stat Ivane Javakhisvili din Tbilisi, ansamblul s-a remarcat prin spectaculoasele dansuri acrobatice.

Othello Folklore Association – Cipru de Nord, înființat în 1987, în Famagusta, cu rolul de a promova cunoașterea folclorului în rândul tineretului turc din insulă, în prezent este coordonat de Özlem Kadiraga.

Roszutec – Slovacia, funcționează din 1965 în clădirea teatrului din Žilina, performând dansuri tradiționale din diferitele zone ale țării, sub coordonarea lui Stefan Mucha și Tibor Mahut.

College Dance – Vietnam, funcționează în cel mai mare oraș al țării, Ho Și Min, ca una dintre școlile de dans tradițional, cu prezențe scenice în lumea întreagă.

Deylamoun – Iran, înființat în 2001, în nordul țării, în Siahkal, ca un grup de teatru și muzică care prezintă obiceiuri și dansuri tradiționale iraniene, activează sub coordonarea lui Mahmoud Farzinejad Khoramroud.

Ciaika – Ucraina, înființat din 2008, la Odesa, în cadrul Filarmonicii Regionale de Yuri Saakyants, coregraf, și Dmitri Pritula, dirijor, ansamblul promovează muzica și dansul tradițiional ucrainean.  

Gran Ballet Folklórico – Panama, activează de 13 ani în Panama City, promovând folclorul, ca ambasador cultural al țării, la diferite festivaluri internaționale, coordonat de Dania Diaz și Hector Ibarra.

Bafolse (Ballet Folklorico Latinomaericano Santiago del Estero) –  Argentina, înființat în 1987, la Santiago del Estero, ansamblul are un rol important, ca ambsador cultural al țării, în lume, în promovarea formelor de dans popular din America Latină, fiind coordonat de Fernanda Messad și Juan Santiago Messad.

Orchestra Academică Tattimbet – Kazahstan, înființată în 1988, la Karaganda, ca orchestră academică de instrumente populare kazahe, care a suținut numeroase turnee în toată lumea, funcționează sub conducerea lui Idrissov Talgat și Duysen Ukibay.

Orchestra Fraților Advahov – Chișinău, Republica Moldova, înființată de frații Vasile și Vitalie Advahov, în 2003, orchestra promovează folcorul românesc în lume.

Ansamblurile folclorice românești (unul din țară și 19 din județul Vaslui)  au însumat în jur de 500 de persoane, astfel: Școala de dans românesc Larisa și Marin Barbu – București, Trandafir de la Moldova – Huși, Orchestra Rapsodia Vasluiului ­– Vaslui, Hora Vasluiului – Vaslui, Obârșii Negreștene – Negrești, Pădurețul – Oșești, Codrenii – Târzii (Oltenești), Mlădițele Prutului – Lunca Banului, Plaiurile Prutului – Râșești (Drânceni), Soleștenii – Solești, Joc – Clubul Pensionarilor Vaslui, Răzeșii – Dodești, Rândurile – Muntenii de Sus, Floricica – Perieni, Zăstrea Muntenilor – Muntenii de Jos, Ciobănașul – Șuletea, Doina Tutovei – Tutova, Sălcioara Prutului – Stănilești, Floricică de pe Prut – Vetrișoaia; acestora, care au performat în paradă și pe scenă, li s-a adăugat Fanfara de la Valea Mare doar în parada care a deschis festivalul.

Cu excepția grupurilor de la Muntenii de Sus și Perieni, care au evoluat pe fond muzical propriu, la fluier și cimpoi, celelalte ansambluri au evoluat pe acompaniamnetul asigurat de orchestrele Raspsodia Vasluiului (dirijor Cristian Năstase) și Trandafir de la Moldova (dirijor Valerică Pietraru). De asemenea, coregrafia acestora este asigurată, la unele de peste două decenii, la altele de mai puțină vreme, de către George Ilașcu, Virginel Solomon, Ionel Roșu, Valeriu Romașcu, Narcis Bârliga, Ion Botnaru și Mihai Micu. Nu trebuie uitați însă coordonatorii datorită cărora există aceste grupuri folclorice, precum Sofica Merilă (Oșești), Elvira Grigoraș (Negrești), Ioan Lupu (Vetrișoaia), Tiberiu Dogariu (Râșești), Lenuța Mitu (Perieni), Crina Brănici (Stănilești), Costel Adam (Solești), Romică Brunchi (Muntenii de Jos), Ovidiu Simion (Dodești), Ion Botnaru (Târzii), Silviu Popa (Șuletea) și George Forcos Palade (Tutova).

La această ediție, festivalul a beneficiat de o promovare excepțională atât în presa tipărită, dar, mai ales, în mediul virtual. În desfășurarea evenimentului au fost angrenați 25 de voluntari atât din cadrul instituțiilor organizatoare, cât și din afară, fiind câte doi responsabili pentru fiecare grup internațional, cărora li s-a alăturat și câte un fotograf. Iar cei 16 fotografi au fost arondați grupurilor și spectacolelor festivalului, pentru realizarea de fotografii și videoclipuri. Astfel, în cele cinci zile de festival, fiecare fotograf a postat până în 20 de imagini, pentru fiecare zi, pe pagina de facebook a festivalului, Hora Din Străbuni, fiind însumate astfel în jur 300 de fotografii pe zi, care au intrat arhiva instituției. Și alți câțiva fotografi, neînscriși ca voluntari, au postat zilnic imagini din cadrul festivalului, precum, de pildă, Constantin Simionică și Eduard Prepeliță. De asemenea, videoclipurile realizate de Bogdan Raba au fost postate pe aceeași pagină a festivalului, adunând numeroase vizualizări, cu impact mare la public.

Dintre fotografii care au imortalizat în festivalul în imagini 14 s-au înscris în concursul de fotografie. Clasamentul final a fost următorul: Premiul I – Daniel Brodoceanu și Radu-Andrei Napcori, Premiul al II-lea – Daniela Ebrașu, Petru Huhurez și Andrei Iacob; Premiul al III-lea – Aura Luchian, Miruna Mironescu și Vasile Voicu; Mențiuni – Liviu Buculeasa, Florin-Cătălin Ghelțu, Daniel Iureanu, Ioan Toderașcu, Valentin Ștefan și Rareș Onel.

Spectacolele susținute pe scena Teatrului de Vară din Vaslui au fost prezentate de Laura Lucescu și transmise în direct de TVR Iași. Spectacolele din prima și din ultima zi, respectiv 2 și 6 august, au fost transmise în direct și de TVR 3. Spectacolelele celor cinci zile de festival pot fi revăzute atât pe pagina de facebook a TVR Iași, cât și pe youtoube. În zilele de 2 și 6 august au început la ora 20.00, iar în zilele de 3, 4 și 5 august au început la ora 19.30. De asemenea, în zilele de 2 și 5 august, la ora 16.00, ediția specială a emisiunii „Regiunea în obiectiv”de la TVR Iași a fost dedicată festivalului „Hora din străbuni”.  În cursul lunii octombrie, 2019, spectacolele din cadrul festivalului au fost redifuzate pe TVR 3, în cadrul emisunii „Cântec și poveste”.

Ne vom reîntâlni peste doi ani, în aceeași perioadă, la ediția a VII-a a festivalului „Hora din străbuni”!

1 August

2 August

3 August

4 August

5 August

6 August

 

Cele mai importante evenimente

  • Bienala Umorului ,,Constantin Tănase” Ediția a XXIV-a, 2 – 9 octombrie 2016 +

    1. Gala teatrelor de comedie Organizată de Centrul Culturii Tradiționale, gala teatrelor de comedie s-a desfășurat la Casa de Cultură Read More
  • Oua incondeiate 2016 +

    Save Read More
  • Ouă încondeiate. Icoane - Ediţia a XI-a, 2014 +

    Desfăşurat în perioada 12-13 aprilie, 2014, de Florii, târgul de ouă încondeiate și icoane s-a desfășurat în foaierul Casei de Read More
  • Târg de ouă încondeiate. Icoane-Ediția XIII-a, 23-24 aprilie, 2016 +

    În zilele de 23 și 24 aprilie, 2016, de Sfântul Gheorghe și de Florii, în Centrul Civic din Vaslui s-a Read More
  • Ouă încondeiate. Icoane - ediția a XIV-a +

    De Florii, în perioada 8-9 aprilie 2017, în Centrul Civic din Vaslui s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediție a târgului Read More
  • 1
  • 2

Populare

  • SATUL VASLUIAN – TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE. ATELIER DE FOTOGRAFIE. CONCURS 8: 16-17 DECEMBRIE 2017
  • APLICAŢII ETNOGRAFICE: Pădureni, 26-28 iunie 2014
  • Concurs de Fotografie ,,Ipostaze etnografice - Datini și obiceiuri de iarnă”
  • SATUL VASLUIAN - TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE ATELIER DE FOTOGRAFIE. CONCURS 1: 3-5 FEBRUARIE 2017
  • SATUL VASLUIAN - TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE. ATELIER DE FOTOGRAFIE. CONCURS 2: 10-12 MARTIE 2017
  • SATUL VASLUIAN - TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE. ATELIER DE FOTOGRAFIE. CONCURS 3: 5-7 MAI 2017
  • Satul vasluian – tradiție și actualitate Expoziție de fotografie
  • SATUL VASLUIAN – TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE. ATELIER DE FOTOGRAFIE. CONCURS 4: 9-11 IUNIE 2017
  • SATUL VASLUIAN – TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE. ATELIER DE FOTOGRAFIE. CONCURS 5: 6-8 IULIE 2017
  • SATUL VASLUIAN – TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE. ATELIER DE FOTOGRAFIE. CONCURS 6: 21-24 SEPTEMBRIE 2017
  • SATUL VASLUIAN – TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE. ATELIER DE FOTOGRAFIE. CONCURS 7: 27-29 OCTOMBRIE 2017

Tema principală a ultimului atelier de fotografie din cadrul proiectului Satul vasluian Tradiție și actualitate”, desfășurat în perioada 16-17 decembrie 2017, a fost dedicată datinilor specifice Crăciunului și Anului Nou. Grupul de fotografi a mers în comuna Cozmești, în satele Bălești (reședința comunei), Cozmești și Fâstâci, cu sprijinul primarului Hristache Sima. Mănăstirea Fâstâci, construită de Mihai vodă Racoviță la 1721, recent restaurată, reprezintă un important monument istoric al județului Vaslui, alături de care se află bisericile de lemn din Bălești și Cozmești. Meșteșugul fierăritului se mai păstrează la Fâstâci, locul unde activează și o fanfară de veche tradiție lăutărească, urmașii robilor mănăstirești.

Read More

Atelier de măşti pentru Anul Nou, costume tradiţionale şi dansuri populare

Păstrarea şi transmiterea tradiţiilor populare a reprezentat tema Aplicaţiilor etnografice: atelier de măşti de Anul Nou, costume tradiţionale şi dansuri populare, desfăşurat în cadrul unuia dintre programele Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui: Coordonarea şi monitorizarea activităţilor căminelor culturale, caselor de cultură şi centrelor culturale.Atelierul s-a desfăşurat în perioada 26-28 iunie 2014, la Centrul Cultural din Pădureni, cu sprijinul Primăriei Comunei Pădureni şi a edilului acesteia, Temistocle Diaconu; responsabil cultural: Andreea Gheorghiu.               

Read More

În perioada 1-23 decembrie 2016, la Vaslui s-a desfășurat Concursul de Fotografie ,,Ipostaze Etnografice – Datini și obiceiuri de iarnă”, ediția I, cu prilejul celei de-a XXXV-a ediții a festivalului ,,Datini și obiceiuri de iarnă”, cu următoarele etape: 1-16 decembrie – înscrierea lucrărilor; 18 decembrie – realizarea fotografiilor în cadrul festivalului; 19-21 decembrie – primirea lucrărilor; 22 decembrie – jurizarea lucrărilor; 23 decembrie – premierea lucrărilor, cu participarea prof. univ. dr. Matei Bejenaru.

Read More

În perioada 3-5 februarie, 2017, s-a desfășurat primul atelier de fotografie din cadrul proiectului Satul vasluian – Tradiție și actualitate”, inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, sub coordonarea lui Sorin Onișor, cu participarea a 35 de fotografi. Prima zi a fost dedicată aplicațiilor teoretice: compoziție - încadrare - folosirea luminii. În următoarele două zile, sâmbătă și duminică, grupul de fotografi s-a deplasat pe itinerariul: – Tanacu (sat) – Muntenii de Sus (sat și biserica de lemn) – Satu Nou Solești (muzeul etnografic, șezătoare) – Solești (fierărie) – Știoborăni (sat și biserica de lemn) – Miclești (sat) – Mănăstirea Movila lui Burcel. Fiecare participant și-a selectat până în 20 de fotografii pe care le-a postat pe facebook, atât în grupul Pe coclauri vasluiene, cât și în Centrul Culturii Tradiționale Vaslui, însumând peste 520 de imagini.

Read More

 

În perioada 10-12 martie, 2017, s-a desfășurat cel de-al doilea atelier de fotografie din cadrul proiectului Satul vasluian – Tradiție și actualitate”, inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, sub coordonarea lui Sorin Onișor, cu participarea a 40 de fotografi.

Read More

În perioada 5-7 mai, 2017, s-a desfășurat al treilea atelier de fotografie din cadrul proiectului Satul vasluian – Tradiție și actualitate”, inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, sub coordonarea lui Sorin Onișor, cu participarea a 37 de fotografi.

Read More

Proiectul ,,Satul vasluian - tradiție și actualitate, inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale Vaslui, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, a continuat cu cea de-a treia expoziție de fotografie, în perioada 12 iulie - 2 septembrie, 2018, la Palatul Culturii din Iași, în sălile Muzeului Etnografic al Moldovei. Vernisajele expozițiilor precedente, din 15 ianuarie și 31 martie, 2018, au avut loc la Vaslui, cu fotografii din atelierele primei jumătăți a anului 2017. Expoziția de la Iași reprezintă a sinteză a tuturor atelierelor, din 2017 și 2018.

Realizate de fotografi vasluieni în cadrul atelierelor coordonate de Sorin Onișor, în cursul anului 2017, și continuate în acest an, independent, fiind străbătute 40 de comune ale județului, cu satele componente, de către un grup de 35 de fotografi, lucrările surprind, în 68 de instantanee fotografice, oameni și locuri, meșteșuguri și obiceiuri de ieri și de azi, din satele vasluiene.

 

Read More

Al patrulea atelier de fotografie din cadrul proiectului Satul vasluian - Tradiție și actualitate s-a desfășurat perioada 9-11 iunie 2017, cu participarea a 20 de fotografi, în comunele Zăpodeni (cu Telejna, Butucăria și Uncești), unde au fost vizitate case vechi (două case din lemn, din Zăpodeni, se află la muzeele în aer liber de la București și Golești-Argeș), beciuri de piatră, biserica de lemn, conacul Lambrino, meșteri dogari, fierari, cojocari, stână; Vulturești (cu Buhăiești), unde se remarcă muzeul școlii înființat de profesorul universitar Mircea Ciubotaru, și biserica de lemn din Buhăiești; Lipovăț (cu Chițoc și Căpușneni), cu case împodobite cu broderii din lemn, beciuri de piatră, biserica de lemn, meșteri lemnari și fierari, prisacă; Costești (cu Chițcani și Pârvești), cu mănăstirea de lemn de la Pârvești și Podul Doamnei (monument istoric).

Read More

Cel de-al cincilea atelier de fotografie din cadrul proiectului Satul vasluian - Tradiție și actualitate s-a desfășurat în perioada 6-8 iulie 2017, cu participarea a 18 de fotografi, în zona orașului Murgeni, obiectivul principal fiind Valea Prutului, cu satul și lacul Cârja. Dintre obiectivele urmărite: case vechi acoperite cu stuf, vechea biserică construită din paiantă (lemn și lut), printre puținele de acest fel din județul Vaslui, meșteri fierari, dar, mai cu seamă, pescuitul și peisajul specific văii Prutului.

Read More

Tema principală a celui de-al șaselea atelier de fotografie din cadrul proiectului Satul vasluian Tradiție și actualitate”, desfășurat pe teren în perioada 21-24 septembrie 2017, a fost dedicată culesului viilor din podgoria Hușilor, alături de obiectivele obișnuite: meșteri fierari și lemnari, arhitectura țărănească ș.a. Cercetarea etnografică s-a desfășurat în comuna Bunești-Averești, cu sprijinul primarului Vasile Tărăgan, în satele Averești, Roșiori, Bunești și Tăbălăiești, fiind vizată Crama Averești, cu conacul, vechiul beci din secolul al XIX-lea și moara de la 1910, care au aparținut familiei proprietarului Ștefan Negruzzi.

Read More

Atelierul de fotografie din cadrul proiectului “Satul vasluian – tradiție și actualitate”, din perioada 27-29 octombrie 2017, s-a desfășurat în comuna Hoceni (în satele Hoceni, Șișcani, Tomșa, Oțeleni și Barboși), situată în arealul văii Elanului, în fostul ținut Fălciu, în comuna Dumești (în satele Dumești, Dumeștii Vechi și Schinetea), aflată pe cursul superior al râului Bârlad, precum și în satul Țibăneștii Buhlii, cea mai veche localitate din județul Vaslui, atestată documentar la 1399, din comuna Băcești.

Read More